Kimono-ul isi are locul sau aparte in istoria modei, iar modul in care forma acestuia a evoluat de-a lungul timpului reflecta in mod clar schimbarile petrecute la nivel cultural si social.
In perioada ramasa in istoria japoneza sub denumirea Heian (794-1185), kimonourile erau realizate din mai multe fasii de material si incepusera sa devina populare in randul femeilor. Nobilii obisnuiau sa poarte pana la 16 straturi de material, fiecare strat in parte fiind extrem de elaborat.
De la 1185 incolo, odata cu influenta crescanda a clasei militare, kimonourile au suferit schimbari majore. Oamenii nu mai aveau rabdarea necesara pentru a petrece atat de mult timp imbracand un kimono cu mai multe straturi, asadar l-au simplificat. Maneca scurta a fost introdusa iar cantitatea de material injumatatita.
In 1615 liderul militar Tokugawa muta capitala Japoniei, confucianismul este adoptat, iar ierahia impusa de acesta se manifesta si in ceea ce priveste imbracamintea. Oamenii incep sa fie priviti in societate in functie de pozitia in ierarhie si prin urmare kimonourile devin un fel de indicator de status, diferentiindu-se atat prin culoare cat si prin motive.
In perioada Meiji, Japonia incepe sa dezvolte noi tehnici de fabricare a kimonourilor iar in perioada celui de-al doilea Razboi Mondial, matasea si brocartul fin din care erau realizate kimonourile sunt conservate din lipsa de resurse financiare.
Un kimono standard masoara putin peste un metru si jumatate in lungime, iar manecile aproximativ 63 de centimetri. O bucata de material de 9 metri lungime si 30 de centimetri latime este suficienta pentru confectionarea unui kimono, indiferent daca acesta este pentru femei sau barbati.
Femeile din Japonia aleg kimonourile si in functie de anotimp. Astfel, primavara poarta kimonouri in culorii vii cu broderii florale (sunt denumite yukata) din bumbac, iar toamna kimonouri in nuante ceva mai inchise si cu imprimeuri specifice sezonului. Iarna, in special in perioada sarbatorilor, cele mai cautate sunt kimonourile imprimate cu frunze de bambus, muguri de pin sau trandafiri infloriti. Se spune ca aceste motive aduc noroc si prosperitate celui care le poarta.
Kimono-urile nu sunt toate la fel in Japonia. In functie de procesul de fabricatie, ocazia in care sunt purtate si nu in ultimul rand materialele din care sunt confectionate, kimonourile pot fi clasificate in cateva categorii principale:
• Kuro tomesode, sunt denumite kimonourile formale purtate de femeile casatorite. Kuro inseamna negru in limba japoneza, iar tomesode semnifica faptul ca manecile sunt scurte.
• Iro tomesode este un alt tip de kimono formal purtat de femeile casatorite, diferenta fata de kuro tomesode constand in faptul ca acesta este un kimono colorat.
• Shiromuku este un kimono tipic pentru mirese, de culoare alba.
• Furisode este kimonoul purtat de femeile necasatorite. Manecile acestui kimono sunt foarte ample si cel mai adesea prezinta broderii elaborate in culori vii, contrastante.
• Houmongi se poarta de obicei in vizitele formale, fiind o versiune usor modificata a furisode sau tomosode.
• Mokufu este kimono-ul purtat in zilele de doliu, fiind foarte simplu si sobru.
Kimonourile informale, care se poarta zi de zi se diferentiaza prin imprimeuri si motive care se repeta.
Daca va gandeati ca portul traditional japonez este constituit doar dintr-o simpla roba, ei bine va inselati. Fiecare parte componenta a kimono-ului poarta o denumire specifica, fapt ce noua europenilor ni se poate parea putin exagerat. In Japonia insa toate aceste denumiri sunt uzuale, iar cand mergi la un magazin sa iti alegi un kimono detalii sunt cele care conteaza cel mai mult:
• Eri este denumit gulerul kimono-ului
• Erisaki reprezinta partea terminala a gulerului
• Furi este portiunea manecii, de la jumatatea bratului in jos
• Ushiro sode este maneca spate
• Sodetake reprezinta largimea manecii
• Mao migoro este denumita partea frontala a kimono-ului
• Ushiro migoro este partea din spate a kimono-ului
Nici la partea cu imbracatul lucrurile nu stau mai simplu. Datorita multiplelor parti din care este constituit si procesului destul de dificil de drapare si prindere in jurul corpului, adeseori chiar si japonezii au nevoie de ajutor la imbracare.
Alaturi de kimono mai trebuie luate in calcul si accesoriile specifice pe care atat femeile cat si barbatii obisnuiesc sa le poarte. Vorbim aici despre “geta”, acele sandale din lemn cu talpa joasa, “tabi” sosetele pana la glezna, “nagajuban” lenjeria intima purtata de obicei pe sub kimonourile de matase pentru a le proteja sau “eri-sugata”, un guler special purtat de obicei in zilele calduroase. Nu trebuie omise nici “kanzashi”, ornamentele pentru par care completeaza tinuta si care pot lua forma unor ace din jad, flori naturale sau realizate din matase etc.
In perioada ramasa in istoria japoneza sub denumirea Heian (794-1185), kimonourile erau realizate din mai multe fasii de material si incepusera sa devina populare in randul femeilor. Nobilii obisnuiau sa poarte pana la 16 straturi de material, fiecare strat in parte fiind extrem de elaborat.
De la 1185 incolo, odata cu influenta crescanda a clasei militare, kimonourile au suferit schimbari majore. Oamenii nu mai aveau rabdarea necesara pentru a petrece atat de mult timp imbracand un kimono cu mai multe straturi, asadar l-au simplificat. Maneca scurta a fost introdusa iar cantitatea de material injumatatita.
In 1615 liderul militar Tokugawa muta capitala Japoniei, confucianismul este adoptat, iar ierahia impusa de acesta se manifesta si in ceea ce priveste imbracamintea. Oamenii incep sa fie priviti in societate in functie de pozitia in ierarhie si prin urmare kimonourile devin un fel de indicator de status, diferentiindu-se atat prin culoare cat si prin motive.
In perioada Meiji, Japonia incepe sa dezvolte noi tehnici de fabricare a kimonourilor iar in perioada celui de-al doilea Razboi Mondial, matasea si brocartul fin din care erau realizate kimonourile sunt conservate din lipsa de resurse financiare.
Un kimono standard masoara putin peste un metru si jumatate in lungime, iar manecile aproximativ 63 de centimetri. O bucata de material de 9 metri lungime si 30 de centimetri latime este suficienta pentru confectionarea unui kimono, indiferent daca acesta este pentru femei sau barbati.
Femeile din Japonia aleg kimonourile si in functie de anotimp. Astfel, primavara poarta kimonouri in culorii vii cu broderii florale (sunt denumite yukata) din bumbac, iar toamna kimonouri in nuante ceva mai inchise si cu imprimeuri specifice sezonului. Iarna, in special in perioada sarbatorilor, cele mai cautate sunt kimonourile imprimate cu frunze de bambus, muguri de pin sau trandafiri infloriti. Se spune ca aceste motive aduc noroc si prosperitate celui care le poarta.
Kimono-urile nu sunt toate la fel in Japonia. In functie de procesul de fabricatie, ocazia in care sunt purtate si nu in ultimul rand materialele din care sunt confectionate, kimonourile pot fi clasificate in cateva categorii principale:
• Kuro tomesode, sunt denumite kimonourile formale purtate de femeile casatorite. Kuro inseamna negru in limba japoneza, iar tomesode semnifica faptul ca manecile sunt scurte.
• Iro tomesode este un alt tip de kimono formal purtat de femeile casatorite, diferenta fata de kuro tomesode constand in faptul ca acesta este un kimono colorat.
• Shiromuku este un kimono tipic pentru mirese, de culoare alba.
• Furisode este kimonoul purtat de femeile necasatorite. Manecile acestui kimono sunt foarte ample si cel mai adesea prezinta broderii elaborate in culori vii, contrastante.
• Houmongi se poarta de obicei in vizitele formale, fiind o versiune usor modificata a furisode sau tomosode.
• Mokufu este kimono-ul purtat in zilele de doliu, fiind foarte simplu si sobru.
Kimonourile informale, care se poarta zi de zi se diferentiaza prin imprimeuri si motive care se repeta.
Daca va gandeati ca portul traditional japonez este constituit doar dintr-o simpla roba, ei bine va inselati. Fiecare parte componenta a kimono-ului poarta o denumire specifica, fapt ce noua europenilor ni se poate parea putin exagerat. In Japonia insa toate aceste denumiri sunt uzuale, iar cand mergi la un magazin sa iti alegi un kimono detalii sunt cele care conteaza cel mai mult:
• Eri este denumit gulerul kimono-ului
• Erisaki reprezinta partea terminala a gulerului
• Furi este portiunea manecii, de la jumatatea bratului in jos
• Ushiro sode este maneca spate
• Sodetake reprezinta largimea manecii
• Mao migoro este denumita partea frontala a kimono-ului
• Ushiro migoro este partea din spate a kimono-ului
Nici la partea cu imbracatul lucrurile nu stau mai simplu. Datorita multiplelor parti din care este constituit si procesului destul de dificil de drapare si prindere in jurul corpului, adeseori chiar si japonezii au nevoie de ajutor la imbracare.
Alaturi de kimono mai trebuie luate in calcul si accesoriile specifice pe care atat femeile cat si barbatii obisnuiesc sa le poarte. Vorbim aici despre “geta”, acele sandale din lemn cu talpa joasa, “tabi” sosetele pana la glezna, “nagajuban” lenjeria intima purtata de obicei pe sub kimonourile de matase pentru a le proteja sau “eri-sugata”, un guler special purtat de obicei in zilele calduroase. Nu trebuie omise nici “kanzashi”, ornamentele pentru par care completeaza tinuta si care pot lua forma unor ace din jad, flori naturale sau realizate din matase etc.